ECONOMISIRE

10 +1 trucuri ca să cheltui mai puțin când cumperi alimente

Hai să  clarificăm de  la bun început ca e departe de mine gândul de a critica pe cineva pentru cheltuielile pe care alege să le facă. E posibil ca pentru cineva un produs de 200 de Ron să fie cam mult dar pentru altcineva care are nevoie de acel produs să considere că e …. mult prea puțin. Cred că de fiecare dată trebuie să cumpărăm alimentele de cea mai bună calitate pe care ni le putem permite, la nivelul de acum al veniturilor noastre. Mai bine mai puțin dar de bună calitate. Am scris articolul acesta însă cu gândul la cei care merg la cumpărături într-o zi de miercuri dorind sa cumpere lapte, pâine si detergent și se întorc acasă cu plasa plină cu 15 articole, și care la sfârșitul unei săptămâni aruncă alimente din frigider.

 

  1. Redu frecvența cu care mergi la cumpărături. Știu că e în drum dar nu intra, cum se zice la noi … “la boldă” pentru fiecare chestie de care ai uitat că ai nevoie pentru ciorbă. Deși cauti doar smântână sau borș, vei lua si doi covrigi, sau un pachet cu covrigei din aia .. de care iti place sa ronțai seara la TV. 15 Ron pe apa sâmbetei si 250 de calorii în plus de la crănțănele. Merită?

 

  1. Organizează-te măcar in linii mari și stabilește ce vei găti în săptămâna care urmează. Fă o singură dată aprovizionarea pt cumpărăturile mari si eventual a doua oară doar pentru cele ușor perisabile – fructe, verdețuri, lactate.

 

  1. Fă o listă pe care să o ai la vedere. Eu am o tăbliță în bucătărie pe care scriu– cam de-a valma recunosc, dacă se termină ceva – ulei, detergent, broccoli, pastă de roșii iar când merg la cumpărături fac o poză cu telefonul (altfel dacă scriu bilețele le pun .. bine de nu le mai găsesc). Eviți să faci mai multe drumuri și nu vei cumpara 3 pungi de mălai în trei săptămâni consecutive (cum au pațit alții) pentru ca țineai minte că s-a terminat mălaiul.

 

  1. Niciodată dar absolut niciodată să nu mergi la cumpărături flămând (ă). O să cumperi mult mai multe alimente decât ai nevoie și e foarte posibil să aterizeze in coș si junk food. Sunt studii facute de psihologi care susțin ideea. Mai multe informații despre asta  găsești AICI. Articolul e mai vechi dar psihologia cumpărăturilor nu s-a schimbat dramatic.   Până te obșnuiești să mergi mai rar la cumpărături, pune un măr la tine și ronțăie-l dacă știi  că va trebui să mergi totuși  la magazin.

 

  1. Caută în cămară mai întâi. Am o bună prietenă care e dedicată trup și suflet familiei ei. Dacă unul din copii dorește un anume fel de mâncare … primește. Doar că pentru asta, de multe ori în viteză, prietena mea intră la magazin si mai cumpără o tură de … ce vrea cel mic. Ultima dată când ne-am văzut îmi arăta descurajată cămara  în care zăceau 7 sau 8 pungi de paste. De la spaghete, farfalle și tăiței cu ou până la paste.. în formă de litere mici. Literele mici recunosc că mi-au placut dar … 7 feluri de paste? Prietena mea R a învățat un truc de la bunicul ei, gestionar la CFR. Nu stiu daca i-a zis bunicul că e un concept care se cheamă stoc tampon, dar funcționează. Dacă te știi stresat de rezerve, verifică să ai un produs și în cutia cu faină din dulapul de bucătărie și o pungă de făină în cămară. Poți reface stocul pentru anumite alimente când se termină resursele din cămară.

 

  1. Nu te obosi cu 100 de feluri de condimente. Sună fain enibahar,  coriandru sau cardamom. Dar cât de des le folosești? Stii desigur că au valabilitate limitată și de la un punct încolo va trebui să le arunci. Mixul de condimente pentru pește l-a folosit? Bun .. dar de câte ori? Uleiul cu trufe si cel cu ardei iute?  Nu cumva ti-a placut mai mult sticluța? Fac ăștia niște sticluțe mici și drăguțe … de zici că e parfum de firmă. După două sau trei utilizări rămân abandonate în camară, pe rafturi sau în frigider până la obștescul sfârșit prin râncezire …

 

  1. Pentru anumite produse caută mărcile generice ale magazinelor. Sunt acelea care sunt depozitate aproape de fiecare dată în partea de jos a rafturilor și in toate situațiile  sunt mai ieftine. Făină, pesmet, paste, mălai  sunt absolut ok și cele sub marca proprie a marilor magazine. Si de obicei cu câțiva lei mai ieftine.

 

  1. Redu consumul de carne. E adevărat că proteinele sunt importante, mai ales pentru cei care fac sport în mod susținut. Dar nu e musai să consumi carne în fiecare zi, la fiecare masă. In loc de carne folosește de exemplu ciuperci, caută pe net rețete cu produse vegetale care conțin proteine și înlocuiește măcar din când în când carnea.

 

  1. Redu consumul de alcool. Micii nu au gust dacă nu sunt serviți cu muștar și bere. Si după sarmale e bun un pahar cu vin. În ceea ce privește alcoolul măsura e importantă. Găsești o altă formă de relaxare decât berea în fața televizorului seara, eventual lângă niste sticksuri, chipsuri sau semințe? Te simți mai bine după ce bei berea sau doar .. amorțește temporar ceva în interiorul tău? Redu consumul de alcool, încet …treptat, renunțând la una din berile de săptămâna asta iar în timp, portofelul și stomacul tău îți vor mulțumi.

 

  1. Gătește produse de sezon. Mai ales vara e simplu să găsești spanac proaspăt, varză, gulii sau dovlecei  Toamna dovleac sau sfeclă roșie. Planifică-ți mesele în funcție de ce legume sunt din abundență în acea perioada. Din abundență înseamnă ca sunt și mai convenabile ca pret.

 

  1. La sfârșit dar nu în cele din urmă – bunul meu prieten, congelatorul. Dacă ai cumpărat prea multă mâncare, rețeta de pe net era de 6 porții iar 2 au ramas, pune resturile într-o caserolă și așează-le în congelator. O fac și cei mai valabili chefi când gătesc pentru familie . Peste 2 sau 3 zile o să prindă bine două porții de mâncare în plus. La fel dacă ai luat fructe dar nu sunt pe gustul celor din casă – nu le lăsa să se strice, ci pune-le in pungi și congelează- le. Merele rase se pot adauga ulterior în prăjituri, perele în smoothies fără să mai dai iama în portofel pentru asta. Poate nu știi ce să gătești când prin frigider sunt mai mult resturi. Caută rețete cu ce ai deja prin casă, înainte de a cumpăra alte alimente. Încearcă rețetele lui Jamie Oliver.

 

Dacă am vorbit de risipa de mâncare, știai că   aproximativ 30% din toate produsele alimentare din România ajung la coşul de gunoi sau sunt irosite inutil, în fiecare an?

Conform Food Waste Combat, această cantitate, adică 2.55 de milioane de tone de produse alimentare corespunde cu încărcătura a 127.500 de tiruri aliniate în coloană din Bucureşti până Munchen. În fiecare an, un român risipește 110 kg de mâncare, Cu banii cheltuiți pentru mâncarea risipită într-un an, un român ar putea face 7 plinuri de benzină.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *